Personal statement

(Încă) O viziune despre teatrul românesc


Cred că teatrul românesc va găsi mereu direcția bună. Este într-un continuu proces de transformare și evoluție, cu toate că uneori are tendința de a-și pierde esența în înțelesuri prea profunde. Teatrul este spectacol și trebuie să rămână așa. Nu este nevoie să devină meditație metafizică pentru a produce efect. Atâta timp cât el continuă să delecteze, își va păstra locul în categoria activităților din timpul liber al oamenilor care caută destindere altundeva decât acasă, în fața televizorului.
Contrar altor opinii, consider că teatrul nu trece printr-o criză prin faptul că a scăzut radical numărul spectatorilor. Aceasta este o urmare a felului în care s-a reorientat sociatatea. E o problemă legată strict de mentalitatea oamenilor din secolul XXI. Faptul că i-a scăzut popularitatea nu este grav, atâta timp cât sălile de spectacol sunt în cea mai mare parte a timpului aproape pline. Nu vreau ca teatrul să devină comercial. Nu vreau să devină un obiect de consum într-o societate de consum. Vreau să rămână un mediu destinat celor care îl înțeleg și îl apreciază, chiar dacă e vorba, în mare parte, de studenți sau intelectuali. Vreau ca, în continuare să spună povești despre oameni. Despre noi, cei de acum și despre cei dintr-un trecut apropiat nouă, pentru ca astfel să le putem percepe și să putem empatiza cu ele. Vreau ca, în continuare, să fie un izvor de cunoaștere și autocunoaștere prin identificarea cu personaje și situații. Vreau să nu se piardă în „dramatisme” și melo-dramatic și nici în reprezentări metafizice ale unei idei pentru că, oricât de cultivat ar fi spectatorul, nu trebuie omis faptul că e parte integrantă a acestei lumi care nu mai are o dispoziție necesară (nu mai are chef si răbdare!) și nu mai poate înțelege sensuri ascunse.
Cred că o resurecție a teatrului e posibilă și ar fi eficientă prin intermediul comediei. Problemele sociale sunt multe și grele, iar pentru spectator ar fi benefică o detașare prin râs. Teatrul e capabil să coordoneze o colectivă terapie prin râs. Educativ și totodată delectant, teatrul s-ar apropia mai mult de oameni, de spectatorii care – oricât de mult ar aprecia teatrul – în sinea lor nu-și doresc să iasă din sală mai triști sau mai confuzi decât erau când au intrat. Repet: aștept și vreau ca teatrul să fie o reprezentare (fie și doar aluzivă) a lumii în care trăim, să provoace detașare și delectare. Eu, spectatorul, nu mai pot face față unui îndelung proces de descifrare a unui mesaj, copleșit fiind de probleme reale, greu de înțeles, de suportat și de depășit. Eu, spectatorul, nu vreau nici ca teatrul să devină banal și de duzină. Aș vedea destule spectacole de prost gust dacă m-aș uita la televizor. Eu, spectatorul, vreau doar să mă refugiez pentru două ore (preferabil) înrt-o lume care să mă bine-dispună, să mă deconecteze. Deasemenea, sunt de acord și pledez pentru noul tip de teatru (post-dramatic) care include spectacole de tip performance și happening. Spectatorului din mine i-ar face plăcere să fie motivat să reacționeze la ceea ce vede altfel decât doar prin aplauze, atâta timp cât nu i se cere să acționeze în cadrul spectacolului. Totodată, mi se pare foarte interesant că s-a înțeles și începe să se exploateze faptul că teatrul există și în afara incintei clădirii teatrului. Cu toate că actorii rămân actori și spectatorii continuă să fie spectatori, teatrul explorează noi medii, se adaptează, evoluează și recâștigă popularitate.
Cu privire la problema reorientării către comic, unii ar putea spune că asta ar determina o decădere. Dar alții ar înțelege că în spatele comicului se ascunde un tragic aparte, cu un mai mare potențial de a induce o formă de catharsis. Alta decât cea de odinioară. Poate catharsis-ul într-o lume post-modernă se rezumă doar la detașare, la o deconectare de viața de zi cu zi. Și - poate - alții s-ar bucura sincer să nu plângă, ci să râdă cu lacrimi de propria lume, de propria lor condiție (tragică sau nu) și chiar de ei înșiși. Revelatoare și motivantă ar putea fi conștientizarea faptului că nu e așa (rău) precum pare, dacă ne raportăm altfel la lucrurile din jur. Oricum, țin să menționez că nu aș agrea ca un întreg repertoriu al unui teatru să fie de acest fel. Pledez pentru diversitate stilistică, pentru multiple și diferite teme și perspective.


Andrada Vaidoș